Pentru prima dată când i-a fost frică
Klara și-a pierdut mărul lui Adam din gâtlej
năucă
își rotunjește și acum degetele mănunchi
în jurul frunții
și rostește blesteme
lacrimi amare îi umple căușul palmelor
umezind lutul din care va turna crucifixul
cel tămăduitor de adolfi proscriși
Buclele ce-i atârnă pe frunte
se învrăjbesc la mângâierile nopții
și rup razele lunii ca pe niște vreascuri de brad
obrajii îi sunt cuprinși
de-o hemoragie soră cu moartea
inimi minuscule de termite îi inundă fața
până hăt în plămâni
convoaie de nervi îi saltă piftia de suflet
gata să-i șiroiască printre coaste
creierul îi suge la mameloanele unor scofâlcite gânduri
ceva imagini albe și roșii
să-și echilibreze cică destinul
Adolf o apasă pe pântec
care ca nu cumva să rămână grea
cu o speranță de viață
sau cu vreo pasăre de pradă
preacurvia este apanajul sofismului
sub picioare Adolf ține capul Klarei
crescut ca o prelungire a tălpilor
nu se lasă gâdilat cu toate că-i simte
zvâcnetul tâmplelor și lătratul inimii
Lumea lor a devenit un țarc al perversiunilor
în care gânduri păroase fac bine minții
excită plămânii și răcoresc saliva
inimile lor rămân înnodate
într-un pahar cu otravă
servit ritualic la fiecare mic dejun
ochii lui sunt deschiși
numai și numai în pântecul ei
secretă vedenii și suc gastric
tratându-i ulcerul
ea lucrează cu mult mai minuțios
își varsă privirea o dată pe zi în creierul lui
developîndu-i toate senzațiile
a căzut pe loc într-o greață totală
și azi i se desprind în vârtej sentimentele toate
ca niște țigle roșii de pe acoperișul buncărului
la un megafon imens
proptit la egală distanță între viețile lor
se anunță invazia unor lăcuste străvezii
Klara uimește lumea cu celebrul ei nechezat
Adolf pare ceva mai prudent
stă c-un coșciug la căpătâi
și-și adună rămășițile
nerv cu nerv
celulă cu celulă
Cu chiu cu vai reușesc să-i înlătur
și să trag stolurile.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu