HYPERION, NR. 1-2-3, 2026

 COSTEL ZĂGAN

CIORAN

Mi-ar place să fiu liber

liber ca un cimitir în fașă

dar cum să scap de cereber

că nu-s sultan nici pașă

Liber ca un cimitir în fașă

cu morții dați la maximum

îmbrac viața ultima cămașă

direct pe trupul meu de fum

Cu morții dați la maximum

dar cum să scap de cereber

ajuns cu sufletul în drum

ce mi-ar place să fiu liber

Dar soarta-i tot mai lașă

liber ca un cimitir în fașă

CERVANTES INTERNAȚIONAL, 68, 2026

COSTEL ZĂGAN

* Scriu, adică sunt liber.

TĂCERE-N DOI

Ce poezie frumoasă ești iubito

te-aș învăța pe dinafară

dar mă încurc mereu la sâni

cuvintele au muguri pe la țară

Ți-aș învăța pe dinafară

și părul și gâtul și buricul

și încotro nemaiavând de primăvară

aș recunoaște c-am descoperit nimocul

Ce poezie frumoasă ești iubito

și eu ce norocos am fost

când tăcerea am zdrobit-o

și-am priceput că toate au un rost

Și aia și aceasta și aceea

ce chestie perfectă e femeia

 

POETUL COPIL CU EFECT ÎNTÂRZIAT

 IN MEMORIAM DUMITRU ȚIGANIUC

Cu cheile la gât copilăria

prin amintire mai aleargă

după tristețe însăși bucuria

îmi face viața iar întreagă

Prin amintire mai aleargă

bucăți din visul de-altădată

când doar speranța-i întreagă

în rest umbra-i neschimbată

Bucăți din visul de-altădată

după tristețe însăși bucuria

să pot vedea în ochi de fată

cu cheile la gât copilăria

Prin amintire mai aleargă

să facă ziua și mai neagră

Costel Zăgan, Revista Extemporal liric, nr. 13-14 iulie 2020

SINUCIDEREA FÂNTÂNILOR

 Se sinucid fântânile de sete

se sinucid fântânile din ură

și de seceta acestei planete

unde totul e metal și zgură

Se sinucid fântânile de ură

se sinucid fântânile de dor

stop circuitul apei în natură

și triste iată fântânile mor

Se sinucid fântânile de dor

și de seceta acestei planete

se sinucid fântânile în cor

se sinucid fântânile de sete

Se sinucid fântânile din ură

cu lacrima copilăriei impură

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II

AVOCATUL POEZIEI

 Apa-i Doamne însetată

iar pământul e flămând

și fără mamă și fără tată

spune totuși cine sunt

Iar pământul e flămând

nici oxigenul n-are aer

sfârșitul trece prin gând

scâncet o și numai vaer

Nici oxigenul n-are aer

și fără mamă și fără tată

Cronos toarce ultim caer

apa-i Doamne însetată

Și pământul prea rotund

se rostogolește-n gând

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II