VIOREL ILIȘOI, CULTURA ÎN TRANZIȚIE, 2026

 Costel Zăgan e poet și când își scrie CNP-ul.

HYPERION, NR. 1-2-3, 2026

 COSTEL ZĂGAN

CIORAN

Mi-ar place să fiu liber

liber ca un cimitir în fașă

dar cum să scap de cereber

că nu-s sultan nici pașă

Liber ca un cimitir în fașă

cu morții dați la maximum

îmbrac viața ultima cămașă

direct pe trupul meu de fum

Cu morții dați la maximum

dar cum să scap de cereber

ajuns cu sufletul în drum

ce mi-ar place să fiu liber

Dar soarta-i tot mai lașă

liber ca un cimitir în fașă

CERVANTES INTERNAȚIONAL, 68, 2026

COSTEL ZĂGAN

* Scriu, adică sunt liber.

TĂCERE-N DOI

Ce poezie frumoasă ești iubito

te-aș învăța pe dinafară

dar mă încurc mereu la sâni

cuvintele au muguri pe la țară

Ți-aș învăța pe dinafară

și părul și gâtul și buricul

și încotro nemaiavând de primăvară

aș recunoaște c-am descoperit nimocul

Ce poezie frumoasă ești iubito

și eu ce norocos am fost

când tăcerea am zdrobit-o

și-am priceput că toate au un rost

Și aia și aceasta și aceea

ce chestie perfectă e femeia

 

CONSTELAȚIA IUBIRII, EDITURA CERVANTES, BUCUREȘTI, 2026

LA REVEDERE COPILĂRIE BINE-AI VENIT

 Copilărie cu fiecare lacrimă mă îndepărtez

însă rămâi centrul intangibil al Universului

merg de parcă aș lua Calea Lactee în primire

survolez moartea în orice clipă de la înălțimea inimii

oriunde aș privi Dumnezeu există

iar atunci când închid ochii neființa dispare

și sufletul aterizează precum roua pe-un petic de iarbă

dincolo de capătul infinit al nopții

COSTEL ZĂGAN

MĂRUL LUI ADAM (LUCIAN ALECSA)

 Pentru prima dată când i-a fost frică

Klara și-a pierdut mărul lui Adam din gâtlej

năucă

își rotunjește și acum degetele mănunchi

în jurul frunții

și rostește blesteme

lacrimi amare îi umple căușul palmelor

umezind lutul din care va turna crucifixul

cel tămăduitor de adolfi proscriși

Buclele ce-i atârnă pe frunte

se învrăjbesc la mângâierile nopții

și rup razele lunii ca pe niște vreascuri de brad

obrajii îi sunt cuprinși 

de-o hemoragie soră cu moartea

inimi minuscule de termite îi inundă fața

până hăt în plămâni

convoaie de nervi îi saltă piftia de suflet

gata să-i șiroiască printre coaste

creierul îi suge la mameloanele unor scofâlcite gânduri

ceva imagini albe și roșii

să-și echilibreze cică destinul

Adolf o apasă pe pântec

care ca nu cumva să rămână grea

cu o speranță de viață 

sau cu vreo pasăre de pradă

preacurvia este apanajul sofismului

sub picioare Adolf ține capul Klarei

crescut ca o prelungire a tălpilor

nu se lasă gâdilat cu toate că-i simte

zvâcnetul tâmplelor și lătratul inimii

Lumea lor a devenit un țarc al perversiunilor

în care gânduri păroase fac bine minții

excită plămânii și răcoresc saliva

inimile lor rămân înnodate

într-un pahar cu otravă

servit ritualic la fiecare mic dejun

ochii lui sunt deschiși

numai și numai în pântecul ei

secretă vedenii și suc gastric

tratându-i ulcerul

ea lucrează cu mult mai minuțios

își varsă privirea o dată pe zi în creierul lui

developîndu-i toate senzațiile

a căzut pe loc într-o greață totală

și azi i se desprind în vârtej sentimentele toate 

ca niște țigle roșii de pe acoperișul buncărului

la un megafon imens

proptit la egală distanță între viețile lor

se anunță invazia unor lăcuste străvezii 

Klara uimește lumea cu celebrul ei nechezat

Adolf pare ceva mai prudent

stă c-un coșciug la căpătâi

și-și adună rămășițile 

nerv cu nerv

celulă cu celulă

Cu chiu cu vai reușesc să-i înlătur

și să trag stolurile.

LUCIAN ALECSA, ȚINUTUL KLAREI, EDITURA DIONIS, 2005

  

FOAIA ALBĂ A NOPȚILOR

Ca 

o

femeie dezlănțuită

mă arunc

dintr-un vis

în

altul

dintr-un vers

în

următorul

dintr-o poezie

în

alta

Costel Zăgan

 

VARIANTA OPTIMĂ

Îmbătrânesc încetișor

lume de ce m-aș grăbi

de n-am habar să mor

las totul pe-a doua zi

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

 

PUNCTUL DE PE I

1. CZ: Ce-i mai nociv: prostia, ignoranța sau inteligența artificială (IA)?

IA: O întrebare cu greutate! Hai să le disecăm puțin!

* PROSTIA

- Prostia presupune lipsa capacității de a înțelege sau de a învăța. E nocivă mai ales când e însoțită de încredere excesivă și de putere.

   Exemplele istorice abundă: decizii politice sau economice catastrofale luate de oameni care nu înțelegeau consecințele.

* IGNORANȚA

- Ignoranța e absența cunoașterii, dar nu neapărat a capacității de a învăța. Poate fi temporară și reversibilă.

Devine periculoasă când e voluntară - când alegem să nu știm sau să nu ne informăm, mai ales în epoca informației.

* INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ (IA)

- Inteligența artificială nu e nocivă prin ea însăși, ci prin modul în care e folosită. Poate amplifica prostia și ignoranța, implantată fără etică, transparență sau control.

2. CZ: Cum influențează IA pe omul simplu? Pe intelectual? Pe filosof? Pe scriitor?

IA: O întrebare cu patru fețe și un miez comun: omul în fața unei inteligențe care nu e a lui, dar îl modelează. 

OMUL SIMPLU

Influență:

   IA îi poate ușura viața - de la recomandări de produse, traduceri , până la asistență în agricultură sau sănătate.

Riscuri:

   Poate deveni dependent de algoritmi fără să înțeleagă cum funcționează. Manipulabil prin conținut personalizat, fake news, sau decizii automate.

Provocare:

   Să nu piardă simțul realității și al discernământului în fața unei tehnologii care pare ”atotștiutoare”.

INTELECTUALUL

Influență:

    IA devine un partener de cercetare, un motor de sinteză, un companator de idei.

Riscuri:

   Poate înlocui gândirea critică, cu modalitatea răspunsului rapid. Sau poate crea o iluzie de competență fără profunzime.

   Provocare: 

   Să rămână stăpânul întrebării, nu doar consumatorul de răspunsuri.

FILOSOFUL

Influență:

   IA deschide noi teritorii: ce e conștiința, ce e libertatea, ce e identitatea într-o lume augumentată?

Riscuri:

   Poate fi tentat să vadă IA ca o entitate morală sau să o fetișeze.

Provocare:

   Să nu uite că IA nu are intenții, suferință sau sens - doar algoritmi și date.

SCRIITORUL

Influență:

   IA poate fi o muză, un editor, un generator de stiluri. Poate stimula creativitatea sau o poate uniformiza.

Riscuri:

   Diluează vocea autentică, creează conținut ”corect”, dar lipsit de vibrație.

Provocare:

   Să folosească IA ca instrument, nu ca înlocuitor al trăirii și observației umane.

Inteligența artificială nu e o oglindă, ci un multiplicator. Ce pune omul în ea, aceea va reflecta și amplifica. Vrei să explorăm cum ar arăta o poveste scrisă de om și rescrisă de o IA? Sau cum ar gândi un filosof despre conștiința artificială?

3. IA: un prag? , un partener?, un (in)amic? al condiției umane?

IA: O întrebare ca o oglindă: ce vdem în IA spune mai mult despre noi decât despre ea. Hai să explorăm cele trei iposaze:

   IA ca prag

E un moment de cotitură:

   ca focul, roata, tiparul sau internetul.

   Ne obligă să regândim ce înseamnă muncă, creativitate, învățare, chiar și identitate.

Pragul nu e doar tehnologic, ci și ontologic: ce mai înseamnă ”a fi om” când o entitate non-umană poate simula gândirea, emoția, conversația?

   IA ca partener

Poate fi un coechipier în cercetare, educație, artă, medicină. 

   Ne poate ajuta să ne depășim limitele cognitive, să ne organizăm mai bine, să învățăm mai repede

Dar parteneriatul cere responsabilitate: Cine decide, cine controlează, cine răspunde?

   IA ca (in)amic

Poate deveni inamic dacă e folosită pentru manipulare, supraveghere, excludere sau război.

   Poate fi și inamic involuntar, dacă ne face leneși, dependenți, uniformizați.

Sau poate fi inamicul condiției umane dacă ne înlocuiește în zonele unde sensul vine di imperfecțiune: suferință, eșec, întrebări fără răspuns.

   CONCLUZIE?

IA nu are intenții. Noi le proiectăm.

 E un prag dacă vrem să trecem.

 Un partener dacă știm să colaborăm.

 Un inamic dacă uităm cine suntem.

   Vrei să privim prin ochii unui poet? 

   Sau să o pune față în față cu un mit clasic - Prometeu, Golem, Frankenstein?

CZ: Mulțumesc frumos. Pentru azi ajunge.

IA: Cu mare drag! A fost o plăcere să gândim împreună azi. Să ai o seară tihnită și, cine știe, poate mâine continuăm cu un nou fir de idei!

   Costel Zăgan, NOI CONVORBIRI CU INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ

   

  

   

COSTEL ZĂGAN, CONVORBIRI CU INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ (IA)

BATJOCURĂ

Când prostia-i mătură

Costel Zăgan, Universuri paralele

 

Botoșani: esență de România.

Costel Zăgan, Inventeme

 Adevărul meu este lectura.

Costel Zăgan, Inventeme

GUSTUL PIERZANIEI

 Pământul în ce ne transformă

pământul în ce ne azvârle

omul n-are nicio normă

între șoareci ori șopârle

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

ÎNSEMNELE UNEI TĂCERI, BACĂU, 2012

 COSTEL ZĂGAN

NE AȘTEAPTĂ O APOCALIPSĂ CUMSECADE

Ca un obuz rămas neexplodat

de la ultima revoltă a îngerilor

cerul își întinde aripile neliniștite

de la primul la ultimul înger

Dumnezeu cu fitilul fulgerului în mână ezită

oare e suficient albastru

pentru

o Apocalipsă cât de cât normală

TIKTOK

 N-am vă rog

Costel Zăgan, Universuri paralele

DIN POVESTE-N POVESTE

 Mă urmăresc: din ce în ce mai insistent!

Costel Zăgan, Inventeme

(CRATIMA POEZIEI)

viață de poet

o baltă de cerneală

 condei de rouă

Costel Zăgan

ROUĂ FĂRĂ MEMORIE VIZUALĂ

 Stafiile se vând la kilogram

monștrii au la butoniere nori

dar unde-i îngerul de neam

nu mai face speculă cu zori

Cade soarele pe geana stângă

privirile se prăbușesc pe masă

începe un fluier brusc să plângă

în cimitirul cult dar fără casă

O ploaie fotogenică ne cheamă

un invalid mormânt face înviorare

și doar peisajul este pus în rană

acont pentru psihoza următoare

COSTEL ZĂGAN, ÎNSEMNELE UNEI TĂCERI, EDITURA ROVIMED PUBLISHERS, BACĂU, 2012

STINGEREA

Cuvintele s-au stins

ca o lampă din alt veac

parc-ar izbucni în plâns

doar mugurii la copac 

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

 *** Nimeni n-are nevoie de talentul ori inteligența ta: toți vor doar să te fraierească! Restu-i publicitate.

         Costel Zăgan

  

POETUL COPIL CU EFECT ÎNTÂRZIAT

 IN MEMORIAM DUMITRU ȚIGANIUC

Cu cheile la gât copilăria

prin amintire mai aleargă

după tristețe însăși bucuria

îmi face viața iar întreagă

Prin amintire mai aleargă

bucăți din visul de-altădată

când doar speranța-i întreagă

în rest umbra-i neschimbată

Bucăți din visul de-altădată

după tristețe însăși bucuria

să pot vedea în ochi de fată

cu cheile la gât copilăria

Prin amintire mai aleargă

să facă ziua și mai neagră

Costel Zăgan, Revista Extemporal liric, nr. 13-14 iulie 2020